Categorie: Economie

Uncia de aur ar putea crește la 2.600 dolari
În ultimele zile investitorii și-au majorat plasamentele în aur, ca o măsură de protecție înainte de publicarea datelor referitoare la prețurile de consum și cele de producție, alocările săptămânale de șomaj și vânzările în detaliu din Statele Unite, care pot influența decizia de politică monetară la ședința din septembrie a Rezervei Federale. De asemenea, există…

Ce-a mers greșit cu Podul Brăila?
La momentul inaugurării sale, Podul Brăila părea să fie unul dintre cele mai impresionante proiecte de infrastructură din România, un simbol al progresului care promitea să conecteze mai bine regiunile țării și să devină un punct de referință pe harta Europei. Însă, la mai puțin de un an de la finalizarea sa, podul se confruntă…

Spectrul recesiunii forțează scăderea dobânzilor
Principalul eveniment al pieței locale s-a desfășurat săptămâna aceasta – ședința de politică monetară a BNR. Decizia băncii centrale poate fi considerată surprinzătoare, majoritatea analiștilor anticipând o primă reducere la ședința din 4 octombrie. Însă, griparea economiilor Statelor Unite, cea mai mare a lumii, și a Germaniei, cea mai importantă din Europa, și semnele negative…

Indicii ROBOR au scăzut cu circa 4%
Decizia de miercuri a băncii centrale de a reduce dobânda de politică economică de la 6,75 la 6,50%/an, a avut un efect imediat asupra pieței. Indicii ROBOR au înregistrat o scădere zilnică de circa 4%, și s-au apropiat de nivelul dobânzii la facilitatea de depozit de 5,50%/an, care a devenit principala rată directoare pentru dealeri,…

BNR a tăiat dobânda de referință
Piața românească a fost calmă în ziua în care s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR. Banca centrală a decis să reducă dobânda de referință, începând cu data de 8 august, de la 6,75 la 6,50%/an. Totodată, rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) a fost micșorată de la 7,75 la 7,50%/an iar cea…

Piața nu așteaptă o scădere a dobânzii de referință
Leul a profitat marți de temperarea declinului marilor burse de acțiuni iar cursul euro s-a stabilizat. Media monedei unice a coborât marginal de la 4,9769 la 4,9768 lei, în timp ce culoarul de tranzacționare s-a îngustat la 4,976 – 4,977 lei. Miercuri, se va desfășura ședința de politică monetară. Analiștii au părerile împărțite în ceea…

A venit nota de plată pentru Marea Închidere
Temerile privind o eventuală intrare în recesiune a economiei americane și o escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu, care ar putea determina creșterea prețului petrolului, au provocat, după luni de creștere constantă a marilor burse ale lumii, un val de vânzări, care s-a răsfrânt și în evoluția piețelor financiare și a materiilor prime. Actuala evoluție…

Implementarea si utilizarea Decontului precompletat RO e-TVA
Prin OUG nr. 70/2024 privind unele măsuri de implementare şi utilizare a decontului precompletat RO e-TVA şi valorificarea datelor şi informaţiilor prin implementarea unui sistem de guvernanţă specific, precum şi alte măsuri fiscale, modificata prin OUG nr. 87/2024 privind modificarea unor acte normative în domeniul e-Transport, e-TVA şi e-Factura, precum şi pentru reglementarea unor măsuri…

Frica față de risc a depreciat leul la început de august
Leul a avut o evoluție depreciativă în prima ședință din august, cauzată pe de o parte de performanța slabă a economiei germane din trimestrul al doilea și de creșterea tensiunilor din Orientul Mijlociu, care riscă să se transforme într-un conflict regional. Luna trecută, cursul euro a pierdut 0,19 bani față de sfârșitul lui iunie, iar…









