Etichetă: leu

Piața așteaptă decizia BNR
Vineri, se va desfășura ultima ședință de politică monetară a BNR. Posibilitatea ca inflația de la sfârșitul anului să coboare la 4%, ar putea permite o reducere cu un sfert de punct procentual a ratei de referință, care a fost stabilită în august, în opinia unei părți dintre analiști. Există însă și voci care anticipează…

Piața așteaptă decizia de politică monetară
Nivelul aversiunii față de risc din marile piețele financiare era redus, cu o săptămână înainte de desfășurarea celei de-a 60-a alegere prezidențială din istoria Statelor Unite, eveniment care se suprapune cu acutizarea conflictului Israel – Iran și acoliții săi din zonă. Moneda națională a profitat de calmul existent și s-a depreciat marginal de 4,9732 la 4,9735…

În 2025, indicele ROBOR la trei luni va rămâne peste 5%
Conform ultimului sondaj al CFA România indicele ROBOR la 3 luni, este preconizat să atingă 5,12% în următoarele 12 luni, și anticipează o rată a inflației pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2025) de 4,97%. În septembrie, inflația din România a rămas la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, de 4,8%, conform Eurostat. Prognoza…

Situația economică a României se înrăutățește
Chiar dacă România a evitat la limită intrarea în recesiune în trimestrul al doilea, creșterea Produsului Intern Brut fiind mai mare cu doar 0,3% comparativ cu primele trei luni din 2024, respectiv 0,9% față de perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de INS, leul a avut o evoluție ușor apreciativă față de euro.…

BNR ar putea reduce rata de referință
Vineri, se va desfășura ședința de politică monetară a noului Consiliu de Administrație al BNR. În urmă două luni, Mugur Isărescu afirma că sunt posibile noi tăieri ale ratei de referință, în cazul în care menținerii tendinței de scădere a inflației și a lipsei ieșirilor masive de valută (cursul euro/leu este principalul instrument utilizat de…

Leul a fost pe verde în septembrie
Apropierea datei la care vor avea loc alegerile electorale și parlamentare a impus din partea BNR monitorizarea cu atenție a pieței valutare, astfel că media euro a avut o evoluție stabilă. Comparativ cu sfârșitul lui august, cursul monedei unice a scăzut cu 0,13 bani, a celei americane a coborât cu 4,55 bani iar francul elvețian…

Cursul euro încearcă să stabilească un nou record
Creșterea cererii pentru dolar, pe fondul amplificării aversiunii față de risc, a condus la slăbirea monedei unice și a altor valute din afara zonei euro. Cursul euro a urcat de la 4,9765 la 4,9771 lei, ajungând la doar 0,0012 lei distanță de recordul istoric de 4,9783 lei, atins în mai 2023. Tranzacțiile s-au realizat într-un…

Statul continuă să se împrumute intens
Deși datoria publică a atins nivelul de 821 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă peste 52% din PIB, Trezoreria Statului continuă să se împrumute constant, în ciuda unor costuri mai ridicate. Acest lucru duce la creșterea dobânzilor plătite, care depășesc valoarea impozitului pe profit plătit de companii. Investitorii speculează deficitele bugetare majore, cerând dobânzi…

Euro testează pragul de 4,98 lei
În cursul nopții de marți spre miercuri, euro a înregistrat o nouă creștere în piețele asiatice, ajungând la nivelul de 4,98 lei. Astfel, există o posibilitate de depășire a maximului istoric de 4,9783 lei, atins în data de 19 mai 2023. Cu toate acestea, pe piața locală, tranzacțiile au avut loc într-un interval foarte restrâns,…







